Dr. Omer Hadi – Consultatii urologie

Dr Omer Hadi, medic primar Urolog, doctor în științe medicale, sexolog, consulta marți si joi ora 14-16.

Urologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor tractului urinar şi a sistemului genital. Medicul urolog poate diagnostica şi trata atât afecţiuni non-chirurgicale (infecţii urinare, probleme ale prostatei), cât şi afecţiuni chirurgicale (litiaza renala, corectarea anomaliilor congenitale, tumori).

Tracturile urinare și reproductive sunt intim legate și, de foarte multe ori, bolile unui sistem vor afecta sistemul complementar. Tulburările genitourinare reprezintă domeniul patologiei cu care urologia se ocupă, atât din punct de vedere medical, ca de exemplu în cazul infecțiilor urinare, hiperplaziei benigne de prostată și tratamentului conservator al acestora, cât și cura chirurgicală a unor afecțiuni ca tumorile maligne renale, vezicale și prostatice, litiaza renală sau vezicală, malformații congenitale, traumatisme reno-urinare și incontinența de efort.

Consultarea unui sexolog este o optiune de tratament pentru cei care sufera de libidou scazut, dureri in timpul activitatii sexuale, probleme in obtinerea sau mentinerea unei erectii ori intampina alte probleme in intimitate.


Informații și programări
Str. Retezatului, Nr. 27 – Satu Mare
0755 868 689 – Consultații clinică
0261 779 285 – Laborator analize medicale
office@cezarmed.ro
www.cezarmed.ro

2022 - Cezar MED. Toate drepturile rezervate. Web Development T-WEB.ro